Se ridică din căderea zborului
ce-i fluctuaţie de timp
secunda nu moare în ochii
suspendati de tavan
Idei de văz ardent
aruncat în obscuritatea camerei
când mâna nevăzută dirijează
muzica...
destinului necunoscut
Doar gândirea precipitată
de imaginea zidurilor
înghesuială la mansardă
fir subţire de aţă
rotit în cercuri mici
până la un punct
Se terminâ începutul cuvântului
ce nu mai este rostit
în locuinţa de aer
unde zidurile devin
translucide metafore
<<<<< Vianu >>>>>
There are no comments yet.
Leave your comment, start the discussion!