Mă aflam din nou pe Tarîmul Uitarii dar acum totul era altfel pentru mine , murisem şi venise rîndul meu să parcurg Drumul Amintirilor Pierdute

Dar tocmai aceasta nu vroiam să pierd , amintirile , tot ce am simţit şi am trait alături de iubirea mea . Ştiam că nu trebuie să dorm aşa că am pornit hotărît să parcurg calea şi să mă lupt cu somnul .

Eram obişnuit să merg , peisajul era tot timpul acelaş , drumul era neted , totul mă îndemna la rememorare , înaintam şi-mi aduceam aminte fiecare gest , fiecare privire , fiecare sărut , mîngîierile ce n-i le dăruiam unul altuia .....

Continuam să merg , concentrat la frumoasele amintiripentru că începeam să simt o oboseală şi o nevoie nefirească să mă întind să dorm . M-am oprit o clipă, am privit în jur la copacii deşi , coronamentul lor uriaş ce filtra lumina făcînd-o verzuie şi egala . Toată această monotonie îmbia la somn . Nu m-am lăsat păcălit şi am înaintat mai departe imaginîndu-mi de data aceasta ce fel de viaţă am fi trăit dacă reuşam să rămînem împreună , ce lumi am fi vizitat , ce locuri am fi văzut ......Păcat că nu ne-am fi putut stabilii undeva , era căutată şi acest fapt ne împiedica să ne împlinim visul comun , să avem o colibă pe o plajăîn care să ne trezească dimineaţa sunetul valurilor .....

Nu ştiu cît am mers ori cît timp a trecut de cînd eram aici , oricum nu conta , însă am fost nevoit să mă opresc , drumul , padurea , totul se termina ca retezat de un cuţit uriaş , la picioarele mele începea universul.....

Am privit un timp apoi m-am întors şi am pornit din nou pe Drumul Amintirilor Pierdute , probabil că nu se putea să parăsesc Tărîmul Uitării încărcat cu amintiri , sentimente şi vise . Mai aveam un motiv pentru care vroiam să rămîn aici , ştiam că este un loc în care putea venii să ne vedem din nou şi să stam putin timp împreuna .

Nu mă speria gîndul că poate voi rămîne aici , captiv pentru tot restul eternităţii , aveam la ce să mă gîndesc , aveam momente frumoase de retrăit , vieţi imaginare de creiat şi de trăit .....

Dacă făcusem 10 paşicînd în faţa mea a apărut o tornadă , vuietul ei tulbura liniştea şi agita crengile imense ale copacilor . Stiam de data trecută că aşa apăreau cei din lumea ei şi am aşteptat curios .

Întradevăr a apărut cineva din lumea ei , chiar ea , ameninţătoare şi încrîncenată , nu mai avea nimic din cea ce cunoscusem . Acum era din nou Regina Întunericului

A venit rapid , direct la mine şi s-a oprit cu sabia ridicată , gata să lovească . S-a oprit nemişcată şi ne-am privit puţin . Am înţeles că trebuia să-şi dovedească puterea ucigînd cea ce iubea . Nu mişca deloc , arăta ca şi cum se concentra asupra loviturii dar eu simţeam ca nu este aşa . Vedeam cum degetele ei frămîntă mînerul sabiei , vedeam cum ochii ei se inrourează de lacrimi ...

Ca să o ajut , am îngenunchiat în faţa ei , am tras umerii în jos expunind astfel gîtul cît mai mult , am zîmbit încurajator şi în timp ce aşteptam lovitura o priveam cu lăcomie vrînd să iau cu mine cît mai mult din imaginea ei .

Cum aşteptarea se prelungea , ca să nu pară ca ezită , a mai făcut un pas spre mine şi şi-a schimbat poziţia sabiei ca şi cum ar fi vrut să mă străpungă

Îi vedeam clar de acum lacrimile curgîndu-i pe obrajii delicaţi , degetele fine strîngînd spasmodic mînerul şi vîrful sabiei tremurînd la mică distanţă de pieptul meu . Iarăşi ne-am privit pentru cîteva secunde , priveam cum buzele ei murmurau ceva dar nu auzeam nimic ......

Ca să-i scurtez chinul şi să-i elimin remuscările de a mă fi ucis am mers cu sacrificiul pînă la capăt .

M-am ridicat brusc facînd un pas înainte .

Nici nu a avut timp să-şi dea seama ce s-a întîmplat . Sabia mi-a străpuns pieptul şi apoi inima incredibil de uşor , nu simţeam nimic , nici o durere sau vreo apăsare . Nu ştiam daca curge cumva sînge pentru că nu-mi luam ochii de la ea . Cum murisem deja , cea ce urma era probabil neantizarea sufletului şi vroiam să iau in veşnicie , daca se putea , imaginea ei ......