Simţeam cum mă scurg , vedeam imaginea ei din ce în ce mai mică , pînă a devenit un punct . Apoi punctul a devenit luminos şi s-a transformat într-o steluţă , nu am mai putut să o deosebesc de miliardele de stele ale spaţiului .
Alunecam prin spaţiu dar gîndul meu tot la ea era , speram din tot sufletul să-i dispară cît mai repede durerea sau chiar amintirea mea . M-am răsucit în curgerea mea şi acum priveam cum stelele vin spre mine . Intr-un fel eram bucuros că măcar îmi împlineam o dorinţă din copilarie : să călătoresc printre stele ......
Undeva , departe , am zarit un punct luminos ce venea spre mine . Foarte repede s-a transformat într-o mînă de foc

De fapt nu venea spre mine ci eu cadeam . M-a prins uşor şi s-a adunat căuş în jurul meu .

Mă simţeam foarte confortabil înconjurat de flacări , degajau o căldură placută şi parcă eram protejat , încet , un sentiment de linişte a început să se răspîndească prin mine încit am aţipit . După un moment am tresărit speriat pentru că nu trebuia să adorm ca să nu-mi pierd amintirile şi am deschis ochii , mă aflam tot susţinut de mîna de foc , nu pe Drumul Amintirilor Pierdute aşa că învins de obosealaacumulată m-am lăsat cuprins de somn ......

Nu ştiu cît am dormit şi nici ce a făcut mîna cu mine dar cînd am devenit conştient din nou eram ca un abur ce plutea prin spaţiu . Eram cu totul altfel şi mi-atrebuit ceva timp ca să mă învaţ cu noile simţuri . A durat pînă m-am obişnuit cu sunetul universului , cu muzica fiecărei stele şi cum să mă deplasez .

Apoi am început să caut , să caut galaxia noastră :

Sistemul Solar , Pămîntul ......

Tărînul Uitării nu putea fi departe de planeta unde mă născusem şi tot învîrtindu-mă în jurul ei mi-am adus aminte că era la alt nivel energetic .

Am privit altfel şi întradevăr l-am zărit în apropierea Pămîntului , aşa cum am bănuit , aproape lipit de el .

Bucuros de descoperirea făcută am coborît rapid în căutarea Drumului Amintirilor Pierdute . L-am găsit uşor pentru că pădurea nu mai era verde , peste tot se lăsase iarna , crengile imense erau goale iar zăpada domnea peste tot .

Zburam pe deasupra drumului cînd am zărit un punct negru ce se transforma într-o siluetă pe măsură ce mă apropiam .......

Se afla în locul unde murisem ca suflet , îl împrejmuise cu un gard şi stătea privind acel loc ţinînd la piept un trandafir roşu .

Acum eram un abur , o adiere de vînt , aşa că m-am învîrtit în jurul ei , mîngîindu-i faţa , m-am jucat puţin cu parul ei răvăşindu-i suviţele apoi am răsfoit petalele trandafirului pe care-l ţinea şi la urmă m-am învîrtit pe locul unde căzusem şi am format o mică tornadă care a curăţat trandafirii ofiliţi ce îi depunea zilnic .

M-am întors la ea şi iarăşi i-am mîngîiat faţa , m-am jucat în parul ei , pînă a întors capul şi a zîmbit . Ştia că sînt eu pentru că pe Tărîmul Uitării nu bătea niciodată vîntul..........

Like! 14